Poezii II

Dezîmblânzirea-Nichita Stanescu

De mult negru mă albisem
De mult soare mă-nnoptasem
De mult viu mă mult murisem
De visare mă aflasem
Vino, tu, cu tine toată
ca să-ntruchipăm o roată
Vino, tu, fără de tine
ca să fiu cu mine, mine
O răsai, răsai, răsai
pe infernul meu, un rai
O rămâi, rămâi, rămâi
Palma bate-mi-o în cui
pe crucea de carne
când lumea adoarme. 

IMBRATISARE 

de Nichita Stanescu

Când ne-am zarit, aerul dintre noi
si-a aruncat dintr-o data
imaginea copacilor, indiferenti si goi,
pe care-o lasa sa-l strabata. 

Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celalalt, si-atât de iute,
ca timpul se turti-ntre piepturile noastre,
si ora, lovita, se sparse-n minute.

As fi vrut sa te pastrez în brate
asa cum tin trupul copilariei, întrecut,
cu mortile-i nerepetate.
Si sa te-mbratisez cu coastele-as fi vrut.