Despre prietenie

Dacă însă e mai adevărat că sufletul moare o dată cu corpul şi că după aceea nu mai simţim nimic, aşa cum nu există nici un bine în moarte, tot astfel cu siguranţă nu există în ea nici un rău; căci, pierzându-şi simţirea, e ca şi cum nu s-ar fi născut deloc omul de care totuşi ne bucurăm că s-a născut

Prietenia nu poate exista decât între oameni bun

Prietenia nu e nimic altceva decât înţelegerea deplină, unită cu bunăvoinţă şi iubire, în toate lucrurile divine şi omeneşti; poate că, înafară de înţelepciune, zeii nemuritori n-au dat omului nimic mai bun.

Ce e mai plăcut decât să ai pe cineva cu care să îndrăzneşti să vorbeşti totul cum vorbeşti cu tine? Ce preţ ar avea bucuria în împrejurări fericite, dacă n-ai avea pe cineva care să se bucure de ea la fel ca tine? Iar nenorocirea ar fi greu s-o înduri fără cineva care s-o suporte şi mai greu decât tine.

Prima lege a prieteniei este aceasta: să cerem de la prieteni ceea ce e cinstit, să facem pentru prieteni ceea ce e cinstit, şi, fără să aşteptăm să fim rugaţi, să fim totdeauna plini de zel, să nu şovăim niciodată şi să îndrăznim să ne spunem sincer părerea. Prietenii care ne sfătuiesc bine trebuie să aibă foarte mare autoritate în prietenie, să folosească această autoritate îndemnând nu numai pe faţă, dar chiar energic, dacă împrejurarea o va cere, şi totodată să găsească ascultarea cuvenită

Cei buni îi iubesc pe cei buni şi şi-i atrag ca şi cum aceia ar fi uniţi cu ei prin înrudire şi natură; căci natura, mai mult decât orice, caută şi pune stăpânire pe tot ce-i seamănă.

Aceia care îşi închipuie că prieteniile se bazează pe interes suprimă legătura cea mai plăcută a prieteniei; căci nu încântă atât folosul dobândit printr-un prieten cât însăşi iubirea prietenului, iar ceea ce provine de la un prieten e plăcut numai atunci când porneşte din inimă.

Despre prietenie, Marcus Tulius Cicero